Performantele autoturismelor pot fi mentinute la un nivel optim prin alegerea unor piese de calitate, prin manevrarea corecta a acestuia si prin alimentarea cu un carburant care are proprietati superioare.
De cele mai multe ori, pretul de la pompe nu este deloc prietenos cu bugetul soferilor, acesta reprezentand un indicator al calitatii combustibilului. Cifra octanica influenteaza in mod cert performanta masinii, iar conducatorii auto trebuie sa stie cum sa interpreteze aceasta cifra.
Ce este si cum influenteaza cifra octanica performantele motoarelor
Cifra octanica este definita ca fiind rezistenta autoturismelor la detonatie. Cu alte cuvinte, este vorba despre gradul de toleranta al benzinei la autoaprindere, prin comprimare. Pentru stabilirea valorii cifrei octanice, componenta combustibilului se va compara cu iso-octanul si n-heptanul.
In Romania, benzina de la pompe are cifra octanica de 95 sau de 98. A doua varianta, cea de 98, este considerata de o calitate superioara, fiind recomandata masinilor cu motoare cu raport de comprimare marit. In alte tari, optiunile din benzinarii in ceea ce priveste cifra octanica sunt mult mai diversificate.
Cifra octanica influenteaza performantele motorului in mod direct. Exista foarte multe pareri avizate conform carora tipul de combustibil folosit pentru masina ii poate inhiba sau stimula performantele. Adevarul este la mijloc, deoarece majoritatea motoarelor moderne functioneaza pe baza unui raport ridicat de compresie, care implica alimentarea cu un carburant cu cifra octanica mare.
Cele mai multe motoare noi, cele cu injectie controlata electronic, au senzori care ajuta la prevenirea detonatiei si contribuie la sporirea fiabilitatii motorului in conditiile folosirii unei benzine cu o cifra octanica mare. In acest caz, motorul functioneaza mai lin si ofera performante optime. Pe de alta parte, optimizand activitatea motorului, benzina cu cifra octanica mare poate sa scada consumul de carburant.
Cum pot conducatorii auto sa aleaga carburantul potrivit? Simplu! Inainte de a opri la benzinarie, este important ca oamenii sa tina cont de indicatiile gasite in manualul producatorului, in care se mentioneaza daca este necesar ca autoturismul sa fie alimentat cu benzina cu cifra octanica mai mare sau mai mica.